”Violența sexuală este una dintre cele mai grave încălcări ale drepturilor omului .”

Centrul de intervenție pentru victimele violenței sexuale (CIVVS), înființat în cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău, face parte dintr-o rețea națională de 10 astfel de unități deschise în cadrul a 10 Spitale de Urgență din București și din țară.

Cele 10 Centre de intervenție pentru victimele violenței sexuale sunt înființate la nivel național în baza proiectului predefinit ”Sprijin pentru implementarea Convenției de la Istanbul în România”, implementat de către Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) și finanțat prin intermediul Mecanismului Financiar Norvegian 2014-2021, programul ”Justiție”. Acest proiect este o acțiune strategică de susținere a autorităților administrației publice din România pentru adoptarea unei acțiuni coordonate în abordarea provocărilor reprezentate de punerea în aplicare a Convenției de la Istanbul, ratificată de România prin Legea nr.30/2016.

 La Spitalul Județean de Urgență Bacău, acest centru a fost înființat în baza unui protocol de colaborare încheiat cu Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES), Consiliul Județean Bacău și Direcția Generală de Asistență Socială cu scopul de a asigura o intervenție coordonată în cazurile de violență sexuală asupra femeilor,în cadrul unui program pilot care promovează o abordare centrată pe răspunsul adaptat la nevoile de asistență ale victimelor agresiunilor sexuale.

În baza acestui protocol, Spitalul Județean de Urgență Bacău , a pus la dispoziție un spațiu (cabinet medical) care a fost dotat prin bugetul proiectului coordonat de ANES, cu echipament medical specific, mobilier și consumabile medicale necesare.

   Centrul IVVS reprezintă o structură specializată:

  • care creează cadrul de intervenție coordonată, multidisciplinară și care asigură victimelor, într-un singur loc, accesul la toate serviciile necesare în caz de violență sexuală;
  • este dedicat tuturor victimelor violenței sexuale( persoane cu vârsta mai mare 18 ani), fără discriminare, serviciile oferite fiind gratuite;
  • reprezintă un spațiu dedicat intervenției multidisciplinare, amenajat în acest scop, victima fiind astfel protejată de noi situații de stres și revictimizare, generate de parcurgerea unor proceduri birocratice care presupun deplasări la poliție și la serviciile de medicină legală pentru a se face dovada agresiunii.

 

La nivel global, violenţa sexuală este definită ca fiind “orice act sexual, încercarea de a obţine un act sexual, comentarii sau avansuri sexuale nedorite sau acte desfăşurate pentru exploatarea sexuală, folosind constrângeri, ameninţări de vătămare sau forţă fizică, de către orice persoană, indiferent de relaţia cu victima, în orice cadru, inclusiv, dar fără a se limita la casă şi la serviciu”. 

Violenţa sexuală poate îmbrăca nenumărate forme şi poate avea loc în circumstanţe foarte diferite. Fiecare victimă și fiecare caz de violență sexuală sunt unice.

Cazurile  referite Centrelor IVVS vor fi cu prioritate cele în care victimele prezintă cel puțin suspiciuni rezonabile că au suferit abuzuri de natură sexuală, ce pot fi dovedite prin probe biologice și investigații medicale concrete, care să ajute victima în demersul său de a obține protecția și serviciile de asistență adecvate situației concrete în care se află ea.

Accesarea serviciilor se face printr-un circuit care începe în Unitatea de Primiri Urgențe, unde se inițiază protocolul medical specific pentru victimele care au nevoie de asistență. Personalul din Unitatea de Primiri Urgențe este primul care intervine pentru acordarea de îngrijiri medicale victimei și ulterior aceasta este condusă către cabinetul în care funcționează Centrul de intervenție.

În cadrul Centrului de intervenție pentru victimele violenței sexuale victima  poate beneficia:

  • de  consiliere psihologică primară
  • identificarea nevoilor
  • informare asupra drepturilor
  • prelevare de probe biologice

 

Prin intervenția integrată asigurată în cadrul Centrului de intervenție pentru victimele violenței sexuale, acestea sunt susținute și încurajate să parcurgă toți pașii necesari pentru ca agresorul să fie tras la răspundere.

Coordonatorul centrului inițiază procedura de intervenție multidisciplinară solicitând sprijinul celorlalți profesioniști implicați, din cadrul poliției  și a serviciilor de asistență socială. În acest mod, polițistul chemat la fața locului înregistrează plângerea victimei și poate emite și un ordin de protecție provizoriu iar, prin intervenția asistentului social, victima poate beneficia gratuit de serviciile suport puse la dispoziție prin Direcția Generală de Asistență Socială, respectiv de consiliere psihologică de specialitate, pe o durată de timp specifică nevoilor victimei, de consiliere juridică, de găzduire într-o locuință protejată sau includerea în programe suport.

În cadrul Centrului de intervenție pentru victimele violenței sexuale este inițiată consilierea cu privire la parcursul de intervenție necesar.

Victima poate beneficia gratuit de servicii medicale și de prelevarea de probe biologice cu ajutorul kit-ului specific aflat în dotarea cabinetului.

În situațiile de violență sexuală, victimele sunt îndrumate să solicite echipelor de intervenție deplasarea către un spital în cadrul căruia funcționează un Centru de intervenție pentru victimele violenței sexuale pentru a putea beneficia de serviciile integrate acordate în cadrul acestora.

În aceste cazuri, intervenția primară se face în cadrul Unităților de Primiri Urgențe, unde personalul medical acordă asistența necesară victimei și se asigură că starea pacientei este stabilă și ulterior victima este preluată de către coordonatorul centrului de intervenție.

Pentru informații suplimentare, legate de modul de intervenție în situații de violență domestică și implicit de violență sexuală, persoanele interesate pot apela telefonic linia națională gratuită 0800 500 333, cu program permanent, callcenter administrat de către Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES).