Edit Content

Spitalul Judetean de Urgenta Bacau

Spitalul Judetean de Urgenta Bacau asigura asistenta medicala preventiva, curativa si recuperatorie, primara si secundara locuitorilor din municipiul Bacau si a comunelor arondate acestuia, reprezentand peste 47% din populatia judetului

Contact

Gripa si tusea convulsiva: cele mai frecvente patologii respiratorii

Gripa si tusea convulsiva: cele mai frecvente patologii respiratorii

  • Home
  • -
  • Anunturi & Comunicate
  • -
  • Gripa si tusea convulsiva: cele mai frecvente patologii respiratorii
Gripa si tusea convulsiva: cele mai frecvente patologii respiratorii

Gripa

Gripa face parte dintr-o categorie mai mare de boli virale respiratorii. Astfel, există o serie de virusuri care circulă în aceeași perioadă a anului, dau simptomatologie asemănătoare gripei, dar se deosebesc de aceasta prin evoluția mai ușoară.

Gripa este o boală acută, foarte contagioasă, produsă de virusul gripal. Sezonul rece favorizează îmbolnăvirile și epidemiile de gripă (iarna, începutul primăverii).

Se transmite ușor de la om la om datorită condițiilor favorizante, cum ar fi aglomerările urbane, colectivitățile de copii și adolescenți.

Boala debutează brusc, la 1 – 2 zile de la contactul cu omul bolnav.

Virusurile de tip A și B sunt extrem de contagioase, transmise direct între persoanele infectate și cele sănătoase prin picături respiratorii mari, care conțin virusuri, generate de tuse sau strănut. Infecția se poate transmite și indirect, prin contactul cu suprafețele contaminate, urmată de auto-inocularea mucoasei oculare, nazale sau bucale.

Adulții sunt de obicei infecțioși pentru alții cu o zi înainte de a dezvolta simptomele până la aproximativ 5 zile după debutul simptomelor. Copiii mici și persoanele imunodeprimate pot elimina virusul pentru și mai mult timp, excreția fiind raportată timp de 10 sau mai multe zile după apariția simptomelor.

Simptomele comune ale infecției gripale includ febră, frisoane, dureri în gât, dureri musculare, dureri de cap severe, slăbiciune, oboseală și tuse neproductivă!

Diagnosticul de laborator

ARN-ul virusului Influenza poate fi detectat prin PCR în secrețiile respiratorii, inclusiv în probele respiratorii superioare și inferioare. Tampoanele sau aspiratele nazofaringiene sunt tipurile de specimene preferate pentru detectarea ARN-ului de tipul A, respectiv B. S-a demonstrat, de asemenea, că tampoanele nazale oferă un randament echivalent cu probele nazofaringiene pentru detectarea moleculară a ARN-ului gripal A și B5.

Bordetella pertussis

Tusea convulsivă, cunoscută din bătrâni sub denumirea de “tuse măgărească”, este o boală respiratorie extrem de contagioasă cauzată de bacteria Bordetella pertussis. Aceasta afectează în principal copiii, dar poate fi gravă și pentru adulți.

Boala se transmite prin picături de salivă răspândite în aer atunci când o persoană infectată tușește sau strănută. Este extrem de contagioasă, putând infecta între 80-100% din persoanele susceptibile expuse.

Boala are o incubație medie de 7-10 zile, cu limite între 5 și 21 zile. Transmiterea bacteriei apare în urma contactului apropiat, direct, cu o persoană infectată. Este înalt contagioasă, până la 90% din contacții familiali dezvoltând boala. Este o boală endemo-epidemică, cu izbucniri epidemice relativ frecvente, cu rate înalte de morbiditate/mortalitate, în special la grupele de vârstă cu risc crescut (nou-născuți, copii mici, vârstnici).

Tusea convulsivă are o rată înaltă a complicațiilor, care afectează organele respiratorii și sistemul nervos, dificile în tratament.

Bordetella pertussis poate provoca tuse rapidă, violentă, repetată, până când aerul este expulzat din plămâni. Când nu mai există aer în plămâni, copilul este forțat să inspire cu un sunet gros, ca un răget de măgar. Această tuse extremă poate să îi provoace vărsături și oboseală marcată. Deși se simte epuizat după un episod de tuse paroxistică, starea sa este relativ bună între episoadele de tuse. Episoadele de tuse devin tot mai frecvente și severe pe măsură ce boala progresează și se produc mai des noaptea. Episoadele de tuse pot să continue chiar și mai mult de 10 săptămâni. În China, pertussis este denumită “tusea de 100 de zile”. Zgomotul specific nu este prezent dacă ai o formă mai ușoară a bolii. Infecția este în general mai ușoară la adolescenți și adulți, în special la cei vaccinați împotriva tusei convulsive.

Diagnosticul de laborator

Prelevarea de probe pentru laborator:

  • Prelevarea secrețiilor respiratorii: Se poate colecta o mostră din nas sau din gât pentru a detecta prezența bacteriei Bordetella pertussis.
  • Probele de aspirat nazofaringian sau de tuse sunt cele mai frecvente pentru copii mici, în special în fazele timpurii ale bolii.

Teste de laborator

  • PCR (reacția în lanț a polimerazei): Acest test detectează ADN-ul bacteriei Bordetella pertussis și este cel mai sensibil și specific pentru diagnosticul precoce.

Prevenirea patologiilor respiratorii

  • Evitarea aglomerărilor umane
  • Evitarea, pe cât posibil, a contactului cu persoanele bolnave
  • Spălarea mâinilor tot timpul, mai ales după suflarea nasului și venirea în contact cu persoane bolnave
  • Omul bolnav se izolează de restul familiei într-o cameră corespunzătoare din punct de vedere igienic (luminoasă, aerisită, suficient de încălzită, 24 – 26 grade Celsius)
  • Bolnavul va folosi batiste igienice în caz de tuse sau strănut
  • Aerisirea încăperilor sau a birourilor cu menținerea unei temperaturi de 18-20 grade Celsius
  • Menținerea la domiciliu a copiilor bolnavi pentru evitarea transmiterii bolii în comunitate

Diagnostic precis în aceeași zi: Gripa și Bordetella pertussis

Laboratorul de Microbiologie a Spitalului Județean de Urgență Bacău efectuează teste PCR pentru Gripa tip A/B și Bordetella pertussis, rezultatul fiind eliberat în aceeași zi (de luni până vineri).

De asemenea, realizăm diagnosticul diferențiat al patologiilor virale determinate de gripă sau infecție cu SARS-CoV-2 prin teste de biologie moleculară!

În sezonul de iarnă 2025, pachetele de testare cuprind următoarele analize:

  • Testare PCR gripă tip A/B, virus sincitial, COVID – 150 RON
  • Testare PCR – Bordetella pertussis – 250 RON