SCURT ISTORIC

„Până în a doua jumătate a veacului al XIX-lea nu se pomenește a fi existat un spital în orașul Bacău, cu toate că celelalte orașe și târguri din Moldova aveau spitale datând de la începutul veacului al XVIII-lea, toate pornind dintr-un sentiment de caritate al vreunui donator milostiv”.

La 12 Mai 1852 își face testamentul spătăreasa Ana Cristea, născută Candiano, prin care lasă toată averea sa imobilă soțului său, spătarul Pavalache Cristea, pentru a o folosi în cea mai mare parte pentru „binefacere în folosul obștesc, pentru veșnica pomenire a sufletelor lor”

Dorința testatorilor a fost ca spitalul care va lua ființă să poarte numele lor, să aibă 15 paturi și să fie condus de o epitropie compusă din protopopul Enache Petrovici, institutorul Costache Platon și Ioan Costișeanul.

În anul 1857, după moartea spătarului, ia ființă Spitalul Municipal „Pavel și Ana Cristea” chiar în casele defuncților, lăsate prin testament pentru acest scop.

„În scopul întreținerii spitalului, Pavalache Cristea donează moșia Chetriș, care se administrează astăzi de Primăria Bacău.”

„Pavalache Cristea a mai donat pentru acest spital și moșia Isvoarele” iar „serdarul Grigore Busuioc, a lăsat și el prin testament spitalului, mai multe case, moșia Râpa Epei și 50 de fălci din moșia Ardeoani”

Încă de la constituire, conducerea nou înființatei instituții este preluată pe rând de la epitropia compusă din protopopul Enache Petrovici, institutorul Constantin Platon și Ioan Costișeanul (propusă prin testament), la eforie (așa cum se numea autoritatea locală în acea vreme) și, mai apoi, în 1867 de Prefectura Județului Bacău. Pe când spitalul era administrat de primărie, familia Coroi, moștenitoare a spătăresei Ana Cristea cere anularea testamentului dar, în cele din urmă, procesul este câștigat de administrația de atunci și spitalul își păstreaza destinația intială.

Prin Decretul Regal nr. 1266 din 27 martie 1897, se aprobă trecerea instituției de la prefectură la primăria județului. În acel an spitalul avea deja 30 de paturi și se punea problema construirii unui alt sediu pentru că cel vechi devenise impropriu.

La 24 iulie 1906 pe când era ministru de interne George Cantacuzino, director al Serviciului Sanitar Dr. Alexandru Obregia, prefectul județului Panainte P. Cantilli, primar Constantin Vlaicu, iar medic șef al spitalului dr. George Tonciu, se pune piatra fundamentală a acestui spital pe locul donat de Primărie în suprafață de 5 ha în strada Bacău-Focșani nr. 44, astăzi Calea Mărășești, noua construcție fiind compusă din 3 pavilioane:

• Pavilionul corpului principal;
• Pavilionul de administrație;
• Pavilionul de boli contagioase.

În anul 1908, pe data de 1 octombrie, se mută spitalul din clădirile vechi în noul sediu din strada Bacău-Focșani nr. 44. Toate cheltuielile pentru noua clădire sunt suportate de către primărie care, neavând fonduri, recurge la împrumuturi și subscripții publice.

Astfel, începând cu anul 1927 s-au efectuat acțiuni de consolidare a clădirilor deja construite și de construire a altora noi:

• în 1927 se consolidează parterul clădirilor și se mai construiește un etaj;
• la 1 octombrie 1930 începe modificarea și mărirea pavilionului de boli contagioase prin construirea a încă 4 camere, 2 băi și o sală unde s-a instalat și o etuvă fixă;
• la 29 iunie 1935 se termină construcția unei biserici din fonduri obținute din subscripții publice. De asemenea, în același an, se adaugă la corpul principal o aripă cu 3 saloane la parter și 3 la etaj;
• în anul 1937 începe construcția unei noi aripi pentru pavilionul principal și a pavilionului policlinic (ambulatoriu).

Ulterior se mai adaugă alte secții: maternitate, antirabic, radiologie, precum și serviciul farmaceutic.

În anii celui de-al doilea război mondial devine spital militarizat cu numele de cod Z.I. 125, aici tratându-se soldații răniți pe front, trimiși de toate corpurile armatei române.

După război, în anul 1950, ia ființă Laboratorul de Analize Medicale.

În anii 1950-1951 spitalul a funcționat sub formă de bloc spital – policlinică, sistem experimentat de Ministerul Sănătății numai în câteva centre din țară.

La 1 iulie 1951, în baza Decretului 37/1951, s-a făcut unificarea secțiilor și serviciilor rămase cu dispensarele de circumscripții și de întreprindere. În urma restructurării au rămas 5 secții cu 258 de paturi.

În anul 1859 ia ființă Laboratorul de Anatomie Patologică.

La 1 ianuarie 1960, după trecerea personalului de la Cooperativa Dentară la Spitalul de Adulți, se înființează 10 cabinete dentare pe lângă dispensarele de circumscripție și de întreprindere.

Între anii 1960-1965 se construiește o spălătorie mecanică, o stație de epurare a apelor uzate, o stație cu hidrofor, se împrejmuiește cu gard din prefabricate curtea spitalului și se asfaltează drumurile interioare.

De asemenea, spitalul se mărește cu o secție de pediatrie cu 200 de paturi, dată în funcțiune în 1961, o maternitate cu 200 de paturi, o secție de prematuri cu 50 de paturi, un complex chirurgical cu 250 de paturi și o secție de boli contagioase cu 150 de paturi.

În perioada 1965-1975 se mai construiește o centrală termică, bucătăria centrală, spălătoria centrală, un pavilion de balneofizioterapie cu o capacitate de 80-100 de paturi și încă 5 dispensare de circumscripție, având în vedere mărirea populației orașului.

După 22 decembrie 1989 se construiește un pavilion pentru copii infectați HIV/SIDA aparținând de Secția Boli Infecțioase Copii.

Rămâne ca prezentul să devina la rândul lui o filă de istorie…